Tuncay, reacție dură după ce a fost acuzat că a înșelat-o pe Andreea Marin: „Dacă se dovedește că am afirmat asta…”
Tuncay Ozturk s-a trezit chiar de ziua lui în mijlocul unui scandal. Trecutul se pare că nu îi dă pace, iar greşelile pe care le-ar fi făcut au fost aduse din nou în discuţie.
Fostul soț al Andreei Marin, a răbufnit după ce în cadrul unei emisiuni, psihologul Adriana Petrescu a afirmat despre el că a înșelat-o pe fosta lui soție. Bărbatul nu a stat pe gânduri şi a răspuns imediat acuzaţiilor nefondate, după cum a explicat chiar el.
Totul a degenerat în momentul în care Tuncay, aflat în faţa televizorului a auzit modul în care psihologul a explicat situaţia de la acea vreme şi mai mult decât atât i-ar fi atribuit acestuia fraze pe care el nu le-a rostit niciodată.
”Nu au nici o dovadă că am înșelat”
”Acum mă adresez publicului larg. Dacă va dovedi că îmi aparțin aceste fraze, din clipa următoare îmi voi cere scuze tuturor și voi părăsi această țară. În atâția ani, au scornit minciuni care au crezut că vând audiență, însă numai ei au crezut, nu și publicul. După atâția ani, repetă cu o imensă frustrare: „EL A ÎNȘELAT”, și știți de ce? Pentru că nu au absolut nicio dovadă pentru a susține ceea ce prezintă. Pentru că nimeni nu îi crede. În timp ce văd atât de multe mesaje pozitive venind către mine, ei devin din ce în ce mai îmbolnăviți de MINCIUNĂ, emanând doar URĂ și GELOZIE din interiorul lor”, a scris Tuncay Ozturk pe contul lui de socializare.
”Nu pot rămâne tăcut”
”Nu aș răspunde cu siguranță unei astfel de persoane, deoarece am ignorat pe parcursul anilor extrem de mulți alții ca ea, dat fiind faptul că știu că nimeni nu crede astfel de indivizi. Însă, atunci când ura lor atinge oamenii dragi din jurul meu, nu pot rămâne tăcut, dat fiind faptul că mă simt responsabil pentru ei.
Vreau să concluzionez mulțumind întregului public. Vă mulțumesc sincer, real, și onest. Ați fost lângă mine în toți acești ani și mi-aș dori să fim alături încă mulți ani, cu mari realizări și dragoste”, a mai scris Tuncay pe contul lui de Facebook.